Sari la conținut

Implantologie

Natural. Stabil. Definitoriu.

Implantul dentar înlocuiește dintele de la rădăcină la coroană, iar reabilitarea totală Fast & Fixed poate reda funcția și estetica întregii arcade într-un timp foarte scurt, cu tehnologie minim invazivă și planificare digitală.

  • Soluții personalizate pentru fiecare pacient.

  • Planificare digitală modernă pentru precizie.

  • Redăm încrederea de a mânca și a zâmbi natural.

Tratament implantologie MetaSmile

Ce înseamnă implant dentar

Lucrăm cu sisteme premium Bredent, produse în Germania, și cu implanturi INNO din Coreea de Sud, ambele realizate din titan biocompatibil. Alegerea se face în funcție de caz, cu accent pe stabilitate, integrare osoasă bună și adaptare la planul protetic.

Reabilitare totală Fast & Fixed

Fast & Fixed este o metodă modernă de restaurare totală pe implanturi, folosită mai ales când dinții nu mai pot fi salvați sau lipsesc în număr mare. În cazurile potrivite, reabilitarea se poate face foarte rapid, cu o lucrare fixă provizorie și un plan clar pentru etapele următoare.

All-on-4All-on-6Lucrare provizorie fixă

Beneficiile implantului dentar

Rapiditate

În cazurile potrivite, tratamentul poate fi organizat rapid, iar pacienții care au analizele făcute anterior și nu au contraindicații medicale pot ajunge la implanturi într-un timp scurt.

Estetică și funcționalitate

Redăm atât funcția masticatorie, cât și estetica naturală a zâmbetului, prin soluții stabile și bine adaptate fiecărui caz.

Confort pe termen lung

Titanul medical, designul implanturilor și monitorizarea corectă susțin confortul, durabilitatea și o recuperare mai bună.

Etapele tratamentului

Etape tratament implantologie MetaSmile
  1. 1. Evaluare și plan digital

    Facem consultația clinică, radiografie/CBCT și planificăm numărul optim de implanturi. Când este indicat, tratamentul poate fi ghidat digital pentru poziționare precisă.

  2. 2. Inserarea implanturilor

    Implanturile sunt inserate în os sub anestezie locală, cu opțiune de sedare în cazurile indicate. Procedura este realizată cu atenție pentru a reduce traumatismul local.

  3. 3. Fixarea lucrării provizorii

    După intervenție, în multe situații se poate aplica o lucrare provizorie pentru reluarea rapidă a funcției și a esteticii zâmbetului.

  4. 4. Lucrarea finală

    După osteointegrare, realizăm lucrarea definitivă, adaptată estetic și funcțional, astfel încât rezultatul să fie stabil pe termen lung.

Durate orientative

Protetică

De regulă 5-7 zile, în funcție de complexitatea cazului și de etapele asociate.

Implanturi (4-6 buc.)

De obicei 1-2 zile, dacă analizele au fost făcute anterior și nu există contraindicații medicale.

Implanturi + lucrări asociate

Aproximativ 5-7 zile când sunt necesare igienizări, tratamente de canal, coroane provizorii sau alte tratamente înainte de implanturi.

Planul final de tratament, costurile și durata sunt stabilite doar după evaluarea clinică.

Pacient fericit dupa finalizarea tratamentului implantar

Îngrijire

Cum îngrijești implanturile dentare

Îngrijirea corectă ajută implantul și țesuturile din jur să rămână sănătoase pe termen lung. Rutina de acasă și controalele periodice sunt la fel de importante ca tratamentul inițial.

  • Periază de două ori pe zi, cu atenție la linia gingivală și la zona bonturilor protetice.

  • Folosește mijloace interdentare potrivite: periuțe interdentare, ață specială sau duș bucal, în funcție de indicație.

  • Evită obiceiurile care pot suprasolicita lucrarea, precum rosul unghiilor, al alimentelor foarte dure sau scrâșnitul dinților.

  • Revino la controale și igienizări profesionale la intervalele recomandate de medic, de obicei la 6 luni.

Sfat util

Programează controale periodice și păstrează o igienă atentă în jurul implanturilor pentru a susține rezultatul pe termen lung.

Întrebări Frecvente (FAQ)

Apasă pe fiecare întrebare pentru a vedea răspunsul

Ce mărci de implanturi folosiți? De ce?

Folosim implanturi Bredent, din Germania, și INNO, din Coreea de Sud. Le alegem pentru calitatea materialelor, biocompatibilitate, stabilitate și pentru faptul că ne permit să adaptăm tratamentul în funcție de situația clinică.

Se oferă garanție pentru implant?

Da, există garanție pe actul medical oferit de clinică și pe materialul implantului oferită de producător, cu mențiunea că pacienții trebuie să mențină o igienă foarte bună, să vină la controale regulate și să respecte indicațiile medicului.

Procedura este dureroasă?

Nu. Intervenția se face cu anestezie locală, iar în timpul procedurii pacientul simte, de regulă, doar presiune sau vibrații, nu durere.

Cât durează inserarea unui implant?

Dacă osul are volum și calitate bune, inserarea unui implant poate dura aproximativ 20 de minute. Durata totală a tratamentului depinde însă de complexitate: în unele cazuri durează 1-2 zile, iar când sunt necesare și alte tratamente asociate poate ajunge la 5-7 zile.

Ce tip de anestezie se folosește pentru inserarea implantului dentar?

De regulă este suficientă anestezia locală. În cazuri complexe, se poate indica inhalosedare (protoxid de azot) sau sedare intravenoasă, cu monitorizare de specialitate.

Implantul dentar este dureros?

În timpul intervenției nu ar trebui să apară durere. Post-operator poate exista un disconfort ușor, controlabil cu tratamentul recomandat de medic.

Ce este implantul dentar fără tăieturi, ghidat digital?

Inserarea ghidată digital folosește planificare computerizată și ghid chirurgical pentru poziționare precisă (poziție, unghi, adâncime), cu traumatism tisular redus și predictibilitate mai mare.

Care sunt riscurile implantului dentar?

Riscurile sunt reduse când indicația este corectă, însă pot exista complicații: vindecare osoasă insuficientă, inflamație peri-implantară, sângerare, infecție sau mobilitatea implantului. Igiena, controalele periodice și planificarea corectă scad semnificativ aceste riscuri.

Vârsta reprezintă un impediment pentru implantul dentar?

Sub 18 ani, în general, nu se recomandă implanturi. La adulți nu există o limită de vârstă strictă; contează starea generală de sănătate și evaluarea clinică.

Cum se igienizează lucrările pe implanturi dentare?

Prin igienă riguroasă acasă (periaj, mijloace interdentare, duș bucal, la nevoie ațe speciale) și controale/igienizări profesionale periodice, de obicei la 6 luni.

Cât rezistă un implant dentar?

Implanturile pot rezista foarte mulți ani (frecvent 20+), cu rate ridicate de succes pe termen lung. Durata depinde de igienă, controale regulate și factorii de risc individuali.

Pot face implant dacă am diabet?

Da, în multe cazuri este posibil, dacă diabetul este controlat și există acord medical. Planul se adaptează în funcție de statusul metabolic și de riscurile individuale.

Pot face implant dacă am parodontoză?

Da, dar boala parodontală trebuie evaluată și controlată înaintea tratamentului implantar, pentru a crește șansele de succes pe termen lung.

Pot face implant dacă am osteoporoză?

În multe situații da, însă este necesară analizarea tratamentelor asociate (ex. bifosfonați) și a riscului osoas, prin investigații și protocol personalizat.

Pot beneficia de implanturi dacă am atrofie osoasă severă?

Da, în funcție de caz, prin tehnici de augmentare osoasă sau soluții avansate (de exemplu implanturi speciale), stabilite după investigații imagistice.

Ce este adiția de os pentru implantul dentar?

Este o procedură de creștere a volumului osos când osul existent nu este suficient pentru implant. Se folosesc biomateriale biocompatibile și membrană de protecție pentru a obține o bază stabilă.

Cum este și cât durează recuperarea după inserarea implantului?

Recuperarea diferă în funcție de complexitatea cazului. Pot apărea edem sau echimoze locale în primele zile; acestea se remit treptat. Respectarea indicațiilor post-operatorii este esențială pentru vindecare corectă.

Ce simptome de respingere/eșec al implantului pot apărea?

Semnele de alarmă includ durere persistentă, sângerare, inflamație gingivală, peri-implantită și mobilitatea implantului. Dacă apar, este necesar control cât mai rapid.

Ce trebuie să fac dacă se mișcă sau mi se vede implantul dentar?

Contactează imediat medicul implantolog. Un implant stabil nu trebuie să fie mobil, iar întârzierea evaluării poate crește riscul de complicații.

Pot face RMN dacă mi-am făcut implant dentar?

În general da. Materialele uzuale din implantologie (ex. titan, zirconiu) nu sunt feromagnetice și sunt compatibile RMN, dar informează întotdeauna echipa de imagistică înainte de investigație.

Poți muri de la un implant dentar?

Complicațiile severe sunt extrem de rare. Cu evaluare corectă, protocol medical adecvat și monitorizare, tratamentul implantar are un profil de siguranță foarte bun.

Cât costă un implant dentar pentru un dinte sau toată gura în România?

Costul depinde de complexitatea cazului: număr de implanturi, tipul lucrării, necesitatea adiției osoase/sinus lift, materialele folosite și protocolul protetic. Estimarea corectă se face după consult și investigații.

Cum aleg corect implantul dentar?

Nu doar după preț, brand sau proximitatea clinicii. Criteriile importante sunt: experiența echipei, planificarea corectă, calitatea materialelor, protocolul de igienă și urmărirea post-tratament.

Ai nevoie de suport pentru confort?